Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată. #ElopementWedding

Nu e un secret că nouă ne plac la nebunie cuplurile care aleg o nuntă cât mai intimă și cât mai personală. Cei aventuroși, cei care vor să-și exprime dragostea cât mai autentic, în locuri unde simt ei că îi reprezintă. Dar ce faci când acolo se restrânge pe zi ce trece și planurile de nuntă par din ce în ce mai fragile?

Planurile se schimbă, așa e, dar sentimentele rămân aceleași. Cel mai important e că sunteți bine și împreună prin toată situația asta nebună, asta ni se pare cel mai important. Iar ca să vedeți că există opțiuni pentru aproape orice situație, ne-am gândit să vă vorbim puțin din experiența noastră și ce puteți face dacă nunta voastră se apropie în contextul ăsta.

Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info

Eloping sau o nuntă intimă și cât mai personală

Poate nu avem cuvântul perfect în limba română dar fenomenul există cu siguranță. Cupluri care aleg să își sărbătorească dragostea departe de mulțimea nebună, departe de stresul unei nunți mari, departe de drame de familie sau pur și simplu departe pentru că acolo sunt ei fericiți. Noi am cunoscut multe astfel de cupluri care și-au dorit ca pregătirea și nunta lor în sine să îi reprezinte întru totul.

Eloping nu e doar o fugă undeva, e un mod magic și intim prin care cuplurile își pot îndeplini cele mai romantice și mai aventuroase vise despre ziua lor perfectă. E pentru cei care nu vor să sacrifice în niciun mod momentul intim al nunții, atunci când cel mai important e să se concentreze unul pe celălalt și să sărbătorească într-un mod care are sens pentru ei.

Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info

Unii aleg o nuntă mai intimă, doar ei sau câțiva prieteni apropiați sau membri ai familiei, din mai multe motive. Fie nu vor să cadă pradă presiunii sociale de a face un eveniment copleșitor cu 200 de invitați. Fie nu vor să cheltuie atât de mult pentru că ar prefera să aibă o lună de miere mai faină, sau strâng bani pentru avans de casă sau pentru orice altceva care le-ar aduce mai multă valoare. Sunt multe motive. În perioada asta vedem un nou motiv – cam greu să faci nuntă mare în timpul unei izolări sociale generalizate.

Dar o nuntă mică poate fi la fel de faină sau poate mult mai faină ca o nuntă de 3 zile și 3 nopți. Pentru că cei care se hotărăsc să o facă sunt hotărâți să își sărbătorească iubirea după regulile lor și găsesc soluția perfectă pentru ei.

Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info

Ba mai mult, genul ăsta de nunți sunt perfecte și pentru combinarea unor tradiții care poate nu puteau fi aduse împreună într-o nuntă tradițională sau pentru definirea propriilor voastre tradiții.

Fără regrete, fără stres, fără presiuni, fără complicații – doar doi oameni care își dăruiesc viețile unul celuilalt.

Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info

Când planurile se schimbă dramatic în două săptămâni

Dacă te pregăteai deja de o nuntă clasică sau o nuntă mare, sau dimpotrivă de o nuntă de destinație și toate planurile par să se îndepărteze de tine în fiecare zi, nu te panica. Voi sunteți tot voi și împreună o să găsiți soluția bună pentru voi.

Acum că ceremoniile civile pot fi oficiate practic oriunde, ce va poate opri sa faceți asta într-un loc care chiar înseamnă ceva pentru voi?

Poate că eloping nu era în lista voastră de opțiuni dar acum poate fi ideea perfectă pentru o zi care să reflecte autenticitatea voastră ca și cuplu, departe de așteptările și presiunile unei nunți tradiționale.

Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info

Creați-vă oportunitatea de a vă concentra pe momente intime, intenționale în ziua nunții voastre. Genul de momente care sunt greu de creat sau de găsit în nunțile mari. Genul de momente care ne inspiră pe noi să facem fotografii care vă vor emoționa peste câțiva ani.

Planurile se schimbă, sentimentele rămân aceleași

Ce-am vrut noi să vă transmitem este că o să se găsească soluții și voi sunteți tot ce contează. Noi suntem alături de toate cuplurile cu care colaborăm și pe care îi admirăm pentru spiritul de aventură, pentru creativitate și pentru autenticitate. Astea sunt armele secrete care vă vor ajuta să treceți prin perioada asta incertă.

Păstrați-vă perspectiva asupra evenimentului. E nunta voastră, poate fi faină în orice context în care sunteți împreună. Cu puțină creativitate și sprijinul oamenilor ca noi care vor să se implice în a găsi soluții, ziua voastră o să se întâmple în continuare. Și o sa fie faină!

Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info

În astfel de nunți intime, păstrarea amintirilor e dublată de faptul că sunteți super autentici. Fotografiile din ziua respectivă vor fi cu atât mai valoroase pentru că surprind momentele voastre intime, lipsite de stres, pline de bucuria de a împărți ziua aia doar cu celălalt. Pentru noi ca și fotografi e o onoare și o mare plăcere să fim alături de voi în momentele astea, pentru că nu e nimic forțat, aranjat, regizat. Totul curge natural și se simte în fața camerei, voi sunteți mai relaxați iar noi suntem și mai creative. 😉

În final, ziua nunții voastre e despre voi doi – despre dragostea pe care v-o purtați și despre viața pe care o veți construi împreună.

 

Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.infoNunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.infoNunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.infoNunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info Nunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.infoNunta ta, regulile tale, acum mai mult ca niciodată | Elopement wedding | youngcreative.info

Photography: youngcreative.info
Follow us on: Instagram / Facebook / YouTube